Aici veniti si va-nchinati,

Sa rasfoiti trecutul,

Aici aveti bunei si tati

Ce si-au iubit tinutul.

Aici gasiti ceea ce-a fost

Strabunilor mai sfint :

Un mic bordei ca adapost

Si-un petic de pamant.

Unele vechi si cam uzate

Se rinduiesc intr-un ungher

Si par atit de- nstrainate

Tot asteptand  stapanii lor...

Mai zac aici, din vremi, vesminte

De la bunei si strabunici

Si par atat de obosite,

Ca-tieste teama sa le-atingi.

Din alt ungher, ca un strigoi

Cu singe rece te-nfioara

Zilele crunde de razboi

Si foametea ca o povara.

In gura lor s-au dus taranii,

Lasandu-si casele si plugul.

S-au dus sa lupte cu dusmanii

Ce vrut-au sa le puna jugul.

Sa nu uitati de ei vreodata,

De cei ce-n lupta s-au perdut

Si nu sau mai intors la vatra

Sa-si vada plaiul inflorit.

Sa va rugati cu plecaciune

Pentru acei ce nu mai sunt,

Ce ne-au adus zile senine

Si-adus-au pace pe pamant.

Cu flori impodobiti tinutul

Si sa-l sfintiti cu rugaciuni.

Si sfint sa fie juramantul

Ce-a fost pe veci dat de strabuni.

                                           (Nicolae Dunaf)